Villon

                Vasile Voiculescu

Hoinar vestit, poet la drumul mare,
Ce ai pus din timp popia la ciochini,
Cu o mana umblii lumii-n buzunare,
Cu alta-n stihuri Precistei te-nchini.

Dai, haituit ca lupii de la stana,
Tarcoale-n targ dughenilor cu sunci,
Spasit le-adulmeci plin de ravna, pana
Ce-n ele cangea destelor ti-arunci.

Soi ulitarnic ce-si injura prada,
Cheliu, stricat su visul stralucit,
Ca un talhar ascuti, otel, balada,
Sa ne-o implanti in piept ca pe-un cutit.

Ibovnic scump al ocnei, bun de fire,
Dar inhaitat cu ingerii pierduti,
Te cuibaresti prin putrede tractire,
Sa plangi pe neaua anilor trecuti.

De gat cu zorii pelci la dantuit,
In glas de liturghie, geamparale...
Ti-e sufletul un balci dezlantuit
In nava unei vaste catedrale.

Parca te vad maestru-n furtisaguri,
Edec de han si-al juzilor vrajmas,
Tras din speluci ca un guzgan din faguri
Scrasnind sub biciul asprului armas.

Risipitor cum n-a fost vistiernic,
Maret golan cu aurul in gand,
Tu iti iubesti viata de nemernic
Si stii sa mori, drag paduchios, sperand.

Si-n timp ce-ti pun in zbilt cerbicea brava
Si se gatesc sa te ridice-n furci,
Tu, mai istet, furand un vraf de slava,
Pe scari de rime veacurile urci.