Balada Spanzuratilor

                    Francois Villon

Frati oameni, care-n urma-ne traiti,

Cu aspre inimi nu veniti spre noi;

Caci noua mila, daca ne vaditi,

Devreme Domnul s-o-ndura de noi;

Aici noi stam cinci-sase-n sbilt snopiti;

Iar cat de carnea lacom imbuibata,

Ea-i putreda de mult si devorata;

Noi, oase, si-vom scrum si colb in zare;

De raul nostru nimeni joc sa-si bata,

Ci va rugati s-avem de Sus iertare!

Daca va ziceti frati, nu ne-azvarliti

Dispret: desi pe drept al nostru soi

Fu mortii dat. Insa doar bine stiti

Ca nu-n tot omul prinde-un bun altoi.

Acum, ca-am raposat, ne sprijiniti

La fiul din Maria Preacurata,

Spre-a nu ne fi-ndurarea lui secata,

Scapandu-ne de-a iadului dogoare.

Noi morti suntem, ni-e firea impacata,

Ci va rugati s-avem de Sus iertare!

De soare-am fost uscati si innegriti,

Dati cu lesie si spalati de ploi;

De corgi si gai ni-s ochii ciuguliti,

Ni-e geana smulsa, barbile-n noroi;

Nicicand sederii n-om mai fi meniti,

Ca-n fel si chip se-ntoarce vantul, iata,

Si-ntruna, cum ii place lui sa bata,

Impunsi de ciori ca niste degetare.

Voi nu va inhaitati cu noi in ceata,

Ci va rugati s-avem de Sus iertare!

Printe Isus, stapan pe lumea toata

Nu ne lasa-n Ghehena-nvapaiata:

Cu ea sa n-avem imvoieli, nici dare.

Oameni, aici nu-i loc de ras vreodata,

Ci va rugati s-avem de Sus iertare!